Recenzie: Chimista de Stephenie Meyer

3022*carte oferită de editura Trei pentru recenzie.logo

 

Descriere oficială:

A fost „arma” secretă a uneia dintre agențiile-fantomă ale guvernului american. Când a devenit incomodă, au decis să o lichideze. Ca să rămână în viață, s-a transformat într-un cameleon care jonglează cu identitățile și adresele.
L-au ucis pe singurul om în care avea încredere, însă ea reprezintă în continuare o amenințare. Vor s-o vadă moartă, și asta cât mai repede.
Când fostul șef îi oferă o cale de ieșire, realizează că ar fi singura șansă de a-și reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui să accepte o ultimă misiune. Constată însă că informațiile pe care le obține o pun într-o situație și mai primejdioasă.
Hotărâtă să înfrunte direct amenințarea, se pregătește pentru cea mai dificilă luptă din viața ei, dar se îndrăgostește de un bărbat. Noua pasiune nu poate decât să-i micșoreze șansele de supraviețuire. Aflată în impas, își valorifică talentele unice în feluri pe care nu și le-a imaginat niciodată.

Recenzie:

Niciodată nu refuz un thriller bun și după citirea descrierii, mi-a atras atenția această carte. Bine, oricum o citeam, doar e scrisă de Stephenie Meyer, deși aveam unele rețineri deoarece ea e mai bine cu romance-ul decât cu suspansul.
Trebuie să recunosc că mi-a luat luni de zile ca să citesc cartea. Au intervenit diverși factori precum lipsa de timp, reading slump și plictiseala. Da, am trecut de primele capitole destul de greu deoarece mi s-au părut plictisitoare.
Cartea a fost asemănătoare unui rollercoaster. A avut părți bune, și părți mai puțin bune.b165c93161fa26a25c6b67a1f97f2c64
Unele părți m-au plictisit, altele mi-au tras atenția. Cu personajele, am pățit la fel.
Personajul principal, Alex, în jurul căreia se învârte întreaga poveste, a fost uneori ok, alteori enervantă. Nu m-am atașat de ea, și nici de Daniel, personajul principal masculin. Mi s-a părut lipsit de personalitate și tare plictisitor. Povestea de iubire dintre cei doi a fost cam „meh”, neinteresant, nu le-am ship-uit. În întreaga carte, au fost doar două personaje de care m-am atașat și am sperat că nu vor păți nimic la sfârșitul poveștii.
Acțiunea mi s-a părut destul de previzibilă, nicio descoperire nu m-a șocat atât de tare încât să zic „wow, la asta nu mă așteptam” Așa a fost și cu romance-ul. Dar să trecem la părțile care mi-au plăcut. Practic ultimele 200 de pagini au fost cele care mi s-a părut că în sfârșit suntem pe drumul cel bun. Acțiunea a devenit mai alertă și chiar pot să zic că acele pagini le-am citit în câteva ore. Practic, în aceste pagini s-a desfășurat toată acțiunea. Aflăm motivul pentru care Alex a fost nevoită să fugă și să ascundă și aflăm și cine stă în spatele tuturor lucrurilor.e8cc466ce113dacfd0aa5d5a069e23ec
A fost și o scenă care m-a cam emoționat, și anume, scena cu atacatorii și câinii, nu vreau să dau spoilere dar cei care au citit cartea, cred că știu despre ce vorbesc.
Mi-a plăcut și finalul. Cum este o carte stand alone, nu s-a terminat cu clifhangere sau cu final deschis.
Sunt de părere că întreaga poveste se putea rezuma în cel mult vreo 400 de pagini, dar cum bine știm, autoarei îi place foarte mult să se lungească așa că, clar avem mai multe pagini decât ar trebui.
Cu toatea astea însă, nu îmi pare rău că am citit-o și cu siguranță voi mai citi și următoarele cărți ale autoarei.

Punctaj: 2,5/5

Date:

Titlu original: The Chemist
Autor: Stephenie Meyer
Pagini: 608
Editura: Trei

-Simona

Anunțuri

Noutăți la editura Trei

În ultima vreme, editura Trei a publicat o mulțime de cărți noi care au intrat rapid în wishlistul meu care era și așa destul de mare. Oricum, presimt că zilele următoare voi mai adăuga și altele dar să trecem înapoi la noutățile editurii.

Cu ochii minții de James Dashner

2990

Primul volum din seria Doctrina Mortală ne propune o aventură plină de suspans printr-o lume a tehnologiilor ultra-avansate, populată de terorişti ciberne­tici, cu jocuri care întrec cele mai îndrăzneţe visuri… şi cele mai cumplite coşmaruri.

VirtNet-ul îţi oferă posibilitatea unei imersiuni totale, fizice şi mentale. Cu cât eşti mai tare la hacking, cu atât mai incitantă e experienţa. Dar unele reguli au fost create cu un motiv. Iar unele tehnologii sunt prea periculoase ca să le fentezi.
Autorităţile ştiu că, pentru a prinde un hacker, ai nevoie de ajutorul unui alt hacker. Şi îl urmăresc de ceva timp pe Michael. Dacă le acceptă provocarea, Michael va trebui să se aventureze în zonele ascunse din VirtNet – şi e posibil ca graniţa dintre joc şi reali­tate să dispară pe veci.

Niciodată înduplecate de Alexandra Bracken

2983

Al doilea volum al trilogiei Minți primejdioase.

În al doilea volum al seriei, Ruby își folosește capacitățile paranormale pentru a conduce misiuni periculoase și pentru a pătrunde în mintea dușmanilor săi.

Dar atunci când îi este încredințat un secret exploziv, Ruby trebuie să pornească în cea mai periculoasă misiune de până acum, de al cărei succes depinde nu doar viața ei, ci a tuturor copiilor din Ligă și din lagărele de pretutindeni din America.

Luptând cu propriile temeri și limite, Ruby va face orice pentru a-i proteja pe oamenii pe care-i iubește. Dar dacă să câștige războiul înseamnă să se piardă pe sine?

Casa păpușilor de M.J. Arlidge

2998

A Treia carte din seria Helen Grace.

Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!
Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

Într-o pădure întunecată de Ruth Ware

2986

Bestseller New York Times, USA Today și Los Angeles Times

Cea mai bună carte a anului 2015 în Statele Unite

Unele petreceri se pot termina foarte, foarte rău…

Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend distractiv și liniștit undeva la țară capătă proporții sinistre în acest thriller psihologic întunecat și plin de suspans.

Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm. Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit. Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?”, ci „ce am făcut?”, Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut. Pentru a afla răspunsul la toate întrebările care o copleșesc, trebuie să scoată din nou la iveală acele lucruri despre sine pe care le-ar fi vrut îngropate acolo unde e locul lor: în trecut.

Noutăți la editura Trei

Nu pierdeți ultimele noutăți apărute la editura Trei.

Cotloane întunecate de Ruth Rendell

2922

O poveste extrem de captivantă despre șantaj, crimă și destine implacabile.

După ce tatăl său moare, Carl Martin moștenește o casă mare și frumoasă în centrul Londrei. Ca să nu trebuiască să lucreze și să aibă timp de scris, închiriază etajul primei persoane pe care o intervievează, Dermoot McKinnon.

Face astfel prima mare greșeală.

A doua mare greșeală este faptul că a păstrat colecția bizară de „remedii” homeopatice a tatălui său, pe care a găsit-o în dulăpiorul de medicamente, împreună cu niște pastile de slăbit dubioase.

A treia greșeală este să vândă cincizeci de astfel de pastile unei prietene, care ulterior este găsită moartă.

„Ruth Rendell este neîntrecută în a spune povești despre obsesii, labilitate și coincidențe nefaste.” – Stephen King

Împletind ingenios două fire narative ce se întâlnesc în deznodământul șocant, Ruth Rendell descrie vârtejul amețitor care-l poartă pe Carl într-o lume întunecată și îl împinge apoi la crimă, în timp ce cade victimă unui dușman invizibil de care nu poate să scape.

Pe viață și pe moarte, volumul doi din trilogia Pe tărâmul haosului de Patrick Ness

2919

Al doilea volum al Trilogiei Pe tărâmul haosului este o poveste pasionantă, șocantă și profund tulburătoare despre rezistența în cele mai grele condiții.

Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.

Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?

Și unde e Viola? Mai este ea în viață?

Și cine se ascunde în spatele Ripostei?

Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…

 

Colecția Buzz Books de la editura Litera

Nu pierdeți primele trei cărți apărute în noua colecție Buzz Books de la editura Litera.

Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

tot_ce_nu_ti-am_spus_de_celeste_ng

„Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.“

Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

Privilegiații de Jonathan Dee

privilegiatii_coperta

Adam și Cynthia Morey sunt cuplul perfect. Inteligenți, fermecători, frivoli, trăiesc clipa, fără ca nimic să le stea în cale. Au puțin peste douăzeci de ani, și căsătoria li se pare ocazia perfectă pentru a rupe legăturile cu părinții. Adam este un băiat atrăgător, Cynthia este frumoasă și vanitoasă. Șase ani mai târziu, locuiesc într-un cartier de lux din Manhattan și au devenit cuplul tipic de aspiranți la un statut social la care mulți doar visează. El lucrează în domeniul investiţiilor de capital de dimineața până seara, este favoritul șefului (pe care îl disprețuiește) și a început să câștige o mulțime de bani, nu întotdeauna în mod legal. Ea stă acasă cu copiii, iar efortul de a petrece aceleași zile repetitive ce par să nu se mai sfârșească a ajuns să o obosească. Cei doi au o singură mare ambiție: să devină și mai bogați, să ajungă, prin orice mijloace, la o poziție socială și mai înaltă. Și norocul este de partea lor: într-o bună zi Cynthia și Adam câștigă o sumă uriașă de bani… Copiii, la rândul lor, învață să profite de tot ce-i înconjoară: dacă au probleme, știu că vor reuși întotdeauna să scape, ca toți bogații din lume.

Privilegiații este odiseea unui cuplu atins de noroc, schimbat de timp și călăuzit, mai presus de toate, de o dragoste nemărginită. Lirică, provocatoare și strălucit scrisă, cartea este o meditație de actualitate despre familie, avere și despre vremurile în care trăim.

Maestra de L. S. Hilton

maestra_de_l_s_hilton

ÎNCOTRO SĂ TE ÎNDREPŢI ATUNCI CÂND AI MERS PREA DEPARTE?

În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.

Un thriller psihologic în tradiţia Talentatului domn Ripley și o protagonistă care amintește de Lisbeth Salander.

 

Recenzie: Fata din tren de Paula Hawkins

Fata din tren de Paula Hawkins

2769_01be9670*Carte primită de la editura Trei pentru recenzie. Mulțumesc.logo

Descriere originala:

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.
Până când într-o zi vede ceva ce o şochează.
Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

 

Recenzie:

Am auzit despre această carte o mulțime de lucruri încă de pe vremea când nu era publicată și la noi.

Trebuie să recunosc că m-am lăsat și eu dusă de hype-ul pe care a avut în vremea respectivă și îndată cum am avut ocazia să o citesc, mi-am zis de ce nu?

Dar să trecem direct la subiect.

Ne este dată Rachel, o femeie care călătorește zi de zi cu trenul, observă locurile, oamenii, mai exact doi oameni, o femeie frumoasă, blondă care stă în fiecare dimineață pe terasă împreună cu soțul ei. Rachel a clădit o întreagă poveste despre familia aparent fericită.fl16-girl-on-the-train-01-emily-blunt-9999-12-22-15_0

Acțiunea începe în momentul în care femeia cea blondă a cărei nume este Megan dispare iar Rachel începe o investigație proprie.

Cartea ne introduce într-o temă importantă și din păcate destul de comună, alcoolismul. Protagonista noastră Rachel este o alcoolică și din această cauză nu poate fi considerată credibilă în momentul în care ea încearcă să ajute poliția.

Cele mai multe capitole sunt narate de Rachel însă personajul ei nu prea m-a impresionat, mi s-a părut o persoană slabă și fără demnitate, pe alocuri mi-a fost milă de ea însă a fost și destul de enervantă deoarece chiar dacă știe că își face singură rău, tot bea și într-un final nu-și mai amintește ce a făcut.

Este puțin greu să vă povestesc ceva fără să dau spoilere așa că nu voi intra prea mult în poveste. the-girl-on-the-train-first-look-2

De la începutul cărții am avut trei suspecți în legătură cu dispariția lui Megan iar pe la jumătatea cărții au rămas doar două.

Nu pot să spun că am fost surprinsă dar nici că nu am fost, are sens ce zic?

Mi-a plăcut că treptat aflam tot mai multe lucruri despre personajele noastre, ne sunt dezvăluite secrete întunecate iar într-un final totul se potrivește ca într-un puzzle.

Finalul mi s-a părut prea brusc, povestea s-a încheiat prea repede, eu voiam să aflu ce se întâmplă cu anumite personaje dar trecând peste aceste aspecte mi-a plăcut cum au evoluat lucrurile.

Un thriller psihologic captivant care ne introduce într-o lume în care nimic nu e ceea ce pare.

Citat:

„Viața nu e un paragraf și moartea nu e ceva între paranteze.”

Ce mi-a plăcut: stilul autoarei, povestea.

Ce nu mi-a plăcut: câteodată Rachel m-a enervat, finalul a fost prea rapid.

Punctaj: 4/5

Date: 
Titlu românesc: Fata din tren
Titlu original: The Girl on the Train
Autor: Paula Hawkins
Editura: Trei
Pagini: 408
Traducere: Ionela Chirilă
Comandă aici.
Copertă originală:
23347055

 

 

 

Recomandarea zilei #12

Înainte să adorm de S.J.Watson la editura Trei.

Cel mai vândut debut britanic, după seria Harry Potter a lui J.K. Rowling

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi brusc fără ele?
Dacă am uita dintr-odată cum ne cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim

Are 47 de ani şi e scriitoare. Se trezeşte în fiecare dimineaţă neştiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să reţină informaţii mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani puţin, că este singură şi că are întreaga viaţă înainte. Dar descoperă că locuieşte cu soţul ei, Ben şi că majoritatea deciziilor importante din viaţa sa au fost deja luate. Doctorul ei o sfătuieşte să ţină un jurnal care o ajută să-şi recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul şi citeşte: „Să nu ai niciodată încredere în Ben”.

Oare ce tip de accident a adus-o în această stare?
În cine să aibă încredere?
De ce ar minţi-o Ben?
O cheamă Christine. Jurnalul vieţii ei se numeşte Înainte să adorm.
Ai intrat deja în viaţa ei.

Recomandarea zilei #10

Fata dispărută de Gillian Flynn la editura Trei.

Cine eşti?
Cum am ajuns aici?

Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.
Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.