Cu drag, Simon – recenzie

cu-drag-simonDescriere oficială:
Simon Spier are șaisprezece ani și încearcă sa descopere cine e și ce-și dorește de la viata. Dar când unul dintre e-mailurile lui către Blue, băiatul care l-a fascinat, ajunge în mâinile cui nu trebuie, lucrurile iau o întorsătură extrem de complicata. Deoarece, pentru Simon, sa se îndrăgostească de Blue e un lucru important… Un lucru super mega extra important… Acum, Simon e șantajat: dacă nu o face pe pețitorul pentru măscăriciul clasei, orientarea lui sexuala va fi cunoscuta de toată lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue va fi pusa în primejdie. Când în grupul sau de prieteni iau naștere momente tensionate, iar discuțiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon își da brusc seama ca penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. El știe ca trebuie sa găsească o cale de a ieși din zona lui de confort înainte de a fi împins cu forța de acolo – fără să-și îndepărteze prietenii, sa se autocompromita sau sa rateze o șansă la fericire cu cel mai derutant și mai adorabil băiat pe care nu l-a cunoscut niciodată.

                                                                      Recenzie:
Nu mă așteptam sa-mi placa atât de mult această carte deoarece, inițial, nu aveam de gând sa-i dau nici măcar o șansă sa ma cucerească. Am auzit prima data despre ea de la Margot Wood, vloggerita Epic Reads (canalul oficial de youtube al editurii Harper SUA). Margot o lauda în fiecare videoblog dar, cu toate acestea, nu m-a atras niciodată. Am acceptat sa o primesc în biblioteca mea dintr-un impuls de moment (mulțumesc celui care mi-a trimis-o!) și nu bănuiam că o să-mi placă atât de mult încât să nu o pot lăsa deoparte până când o termin. Am citit-o în 6-7 ore și în tot acest timp am avut un zâmbet pe față fiindcă „Simon și planul homo sapiens” sau „Cu drag, Simon” în versiunea tie-in e genul acela de roman care îți da o senzație de bine de la prima pagina pana la ultima. Chiar și atunci când situația se complica, scenele cu Simon și prietenii sai (sau membrii familiei) readuc buna-dispoziție. El e genul de adolescent care spune mereu ce gândește. Fie ca vorbește despre biscuiți sau lucruri profunde menite sa atragă atenția cititorului, Simon o face într-un mod amuzant și încurajator.
Pur și simplu, aceasta carte provoacă fericire. V-o recomand tuturor.
Acum ca am devenit fan Becky Albertalli, aștept cu nerăbdare sa-i citesc următoarele cărți (mai ales spin-off-ul Simon, Leah on the Offbeat)!

                                                                          Punctaj: 5/5

Reclame

Născută din fum și os de Laini Taylor la editura Epica

Nu pierdeți primul volum din trilogia Născută din fum și os de Laini Taylor numai la editura Epica în colecția EpicWave.

Coperta Nascuta din FUM si OS.cdr

Pe întreg pământul, urme negre de mâini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porți. Sunt ale unor creaturi străine, înaripate, care s-au strecurat în această lume printr-o despicătură din cer.

Într-o dugheană veche și întunecată, proviziile de dinți omenești ale unui diavol au scăzut periculos.

Iar pe străduțele întortocheate, întunecate și misterioase ale Pragăi, o tânără elevă de la Liceul de Artă e pe cale să fie prinsă într-un crâncen război coborât din altă lume.

Ea este Karou. Își umple caietele de schițe cu portrete de monștri, care poate că sunt sau nu sunt adevărați. Obișnuiește să dispară în mod misterios pentru a îndeplini unele „comisioane”; vorbește multe limbi – nu toate omenești, iar părul ei, de un albastru aprins, chiar așa îi crește. Oare cine este ea? Întrebarea aceasta nu-i dă pace, dar este pe cale să afle răspunsul.

Când unul dintre străini – frumosul Akiva, chinuit de amintiri întunecate – dă cu ochii de ea, pe o alee din Marrakech (Maroc), rezultatul este sânge și explozie de lumină astrală, secrete dezvăluite și o dragoste cum numai în stele poate fi scrisă, ale cărei rădăcini sunt adânc împlântate într-un trecut nemilos și dureros. Va ajunge oare Karou să regrete c-a aflat adevărul despre ea însăși?