carti din strainatate · Primul Capitol

Primul capitol: The Boy & His Ribbon de Pepper Winters

Această carte nu este apărută în limba română, traducerea îmi aparține în totalitate așa că dacă este preluată, vă rog să specificați sursa.

Recenzia cărții puteți citi aici.

Primul capitol din The Boy & His Ribbon, primul volum din seria The Ribbon Duet de Pepper Winters

Ren
Anul 2000

-STOP! WILLEM, ÎMPUȘCĂ-L. Nu-l lăsa să scape!

Mișcându-mă rapid de la ferma a cărei obloane avea vopseaua ciobită și veranda putredă, îmi strâng bretelele rucsacului voluminos pe umeri și sar distanța mică din iad spre pământ.
Greutatea de pe spate nu era echilibrată ceea ce mă făcea să-mi pierd balansul.
M-am împiedicat; glezna îmi era pe cale să cedeze. Picioarele mele inutile de zece ani deja țipau că nu era posibil să depășesc un glonț de la soția unui ucigaș și negustor de sclavi, mai ales cu o povară atât de greoaie.

Chiar dacă nu era posibil, trebuia să încerc.

-Întoarce-te aici, băiete și nu-ți voi tăia un alt deget! Sunetul armei a domnului Mclary a tăiat prin umiditatea nopții, urmărindu-mă în timp ce țâșnesc în desișul de frunze și tulpini, țesând cărarea printre porumbul de două ori mai înalt decât mine.


Pumnii mei mici s-au încleștat la gândul de a retrăi din nou acea durere.
Amenințarea lui mi-a dat doar mai multă încurajare să scap – indiferent dacă un glonț mă va lovi și am să mor în mijlocul lanului lor de porumb. Cel puțin, acest coșmar chinuitor ar lua sfârșit.

-Omoară-l, Willem! Vocea doamnei Mclary șuiera prelung la fel ca ciorile pe care îi plăcea să împuște cu arma ei, de la fereastra din bucătărie.

-Cine știe ce a furat în geanta aia a lui.

Un zgomot a răsunat în spatele meu; un plânset neașteptat a rupt tăcerea.
Poate un animal?
O pisică?
Nu-mi pasă.
Alerg mai repede, îmi aplec capul și folosesc fiecare picătură de energie, durere și speranță rămasă în corpul meu slab și epuizat. Rucsacul voluminos m-a tras în jos.
Greutatea era mult mai mare decât îmi aminteam atunci când mi-am așezat pe umeri în timpul unei testări acum două zile.
Am plănuit asta săptămâni întregi. Am scrijelit ruta de scăpare pe podeaua prăfuită de sub patul meu și am memorat locația conservelor de fasole și a brânzeturilor ca să le pot lua în întuneric.
Am fost foarte atent. Am crezut că pot dispărea din acest loc unde am fost vândut.
Dar nu am fost destul de atent și nu am dispărut.

Bang.

Cocenii de porumb tremurau în fața mea, crăpându-se, când un glonț a trecut prin ele. Plânsetul s-a auzit din nou, scurt, ascuțit și aproape.
Trag aerul cu disperare, m-am uitat la cerul noros și am forțat picioarele într-un sprint. Rucsacul a ricoșat și a s-a înfipt în umerii mei, șoptind să-mi las în urmă proviziile și să fug.
Dar dacă voiam mai mult de două zile de libertate, aveam nevoie de el.
Nu aveam unde să mă duc. Nimeni care să mă ajute. Nu aveam bani sau vreo direcție. Aveam nevoie de mâncare și puțina apă pe care o furasem ca să nu mor la câțiva kilometri distanță chiar de la ferma de la care am evadat.

Bang.

Un cocean de porumb a explodat în fața mea. Vocea Domnului Mclary a mârâit cuvintele fără suflare în timp ce mă urmărea în prețiosul său lan de porumb. Urechile îmi bubuie, blocând un alt plânset, amplificându-mi bătăile inimii.
Doar puțin și o să ies pe drum.
Aș găsi o evadare mai rapidă pe suprafața plată și sper să semnalez unui trecător ignorant.
Poate că unul dintre acei oameni care treceau zilnic cu mașina și zâmbeau la vederea rustică a fermei și se holbau la copii harnici care lucrau pământul, ar deschide în cele din urmă ochii la comerțul putred de sclavi care se petrecea chiar sub ochii lor.

Bang!


M-am ferit și am căzut în genunchi.
Rucsacul m-a zdrobit de pământ cu marginile ascuțite și conținutul grei, un alt plânset s-a ținut după mine. Am fost puternic pentru vârsta mea așa că de ce îmi era atât de greu să-l car?
Cu frica de a mă încetini, am sărit în picioare în timp ce plămânii mei stupizi nu au reușit să-mi acorde suficient oxigen. Membrele mă dureau și ardeau. Speranța mi s-a diminuat, dar sunt foarte familiarizat cu durerea și m-am aruncat înainte.
Acesta era singura mea șansă.
Era pe viață și pe moarte.
Iar eu am ales viața.

Soarele a început să răsară pe orizont, raze rozalii și aurii se strecoară sub tufișul unde m-am ascuns acum câteva ore.
Împușcăturile s-au oprit. Strigătele au încetat. Sunetele vehiculelor sau a oamenilor au dispărut demult.
Nu ar fi trebuit să părăsesc drumul și să intru în pădure. Știam asta. Știam în momentul în care am părăsit cărările create de om și am schimbat pentru o rută plină de murdărie dar Domnul Mclary m-a urmărit mai mult decât mă așteptam și eram înfometat, obosit și nu eram pregătit să renunț la viața mea alergând în vizorul puștii lui.
În schimb, am cutreierat în tufișurile unui teren privat și neîngrijit și m-am luptat cu epuizarea până când firele de păr de pe ceafă nu au mai fost ridicate din cauza fricii și gândul de a lua un glonț în ceafă nu mai era suficient de mare încât să mă țină treaz.
Tufișul mi-a oferit un sanctuar și am adormit în clipa în care m-am ascuns sub el dar nu zorii au fost care m-au trezit.
A fost rucsacul meu.
Un plânset înăbușit s-a auzit din nou, sunând viu și nu cred că sunetul era de la brânza și apa din rucsac.
Sunetul era familiar. L-am auzit când fugeam, dar am fost prea concentrat ca să rămân în viața și nu am dat atenție că sunetul provenea chiar din lucrul pe care l-am furat.

Rucsacul greoi era din pânză, în stil militar, cu cusături verzi, decolorate și o grămadă de încăperi pentru pături, muniție și orice altceva ar putea avea nevoie un soldat.
Abia am folosit câteva încăperi pentru proviziile mele și totuși, stătea prea plin în murdărie.
Un alt geamăt m-a făcut să mă ghemuiesc și să iau la fugă în orice clipă.
Aplecându-mă, cu mâinile tremurând, am tras fermoarul și am dat înapoi.
Doi ochi mari și albaștri, mă priveau.
Ochi pe care nu am vrut să-i mai văd niciodată.

Bebelușul și-a mușcat buza, studiindu-mi fața cu atenție. Nu a plâns mai tare. Nu a țipat sau zvârcolit; ea stătea în rucsacul meu, printre conservele de fasole și brânza turtită și aștepta….ceva.

Cum naiba a ajuns în rucsacul meu?

Eu nu am pus-o acolo. Cu siguranță nu aș fura fiica biologică a domnului și doamna Mclary. Aveau șaisprezece copii care lucrau ferma și singura lor fiică de sânge era în fața mea. Restul dintre noi am fost cumpărați ca vitele, marcați ca o turmă și forțați să muncim până cerșeam abatorul.
Bebelușul s-a zvârcolit inconfortabil, punând degetul mare în gură, fără să-și ia ochii de pe mine.

De ce ești în rucsacul meu? Sunetul propriei mele vocii era mult prea tare pentru urechile mele. Micuța s-a ridicat pe picioarele ei scurte. M-am aplecat mai aproape, ea s-a dat în spate, îngrijorarea și frica i-au întunecat privirea .

Ce naiba ar trebui să fac cu tine?
Se auzea un pârâu nu departe de tufișuri. Setea m-a făcut să-mi plouă-n gură în timp ce partea mea nemiloasă practic m-a făcut să mă gândesc la alte utilizări ale râului.
Nu o puteam duce înapoi dar nici nu o puteam lua cu mine.
Nu aveam altă opțiune.
Aș putea s-o las nesupravegheată, pe post de mâncare pentru un animal sălbatic sau aș putea să scap de ea omenește și să o înec exact ca părinții eu au înecat un băiat în urmă cu trei săptămâni pentru că nu a închis poarta și a lăsat trei oi să scape.
A răsucit o panglică albastră, decolorată în jurul pumnului ei mic de parcă se gândea la variante de una singură. Știa că mă gândeam să o ucid pentru a-mi ușura evadarea? A înțeles că nu o voi trata mai bine decât mă tratau părinții ei?
Ghemuit în tufiș, am oftat puternic.
Pe cine încercam să păcălesc?
Nu puteam să o ucid.
Nu puteam să ucid nici șobolanii care împărțeau hambarul cu noi.
Cumva, se târâse în rucsacul meu, alergam prostesc cu ea deși știam că ceva era în neregulă și acum sarcina mea imposibilă de a rămâne în viață a devenit și mai grea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s