Publicat în Distopii, leda edge, recenzie, Uncategorized

Recenzie: Aleasa de Kiera Cass

Aleasa, volumul 3 din seria Alegerea de Kiera Cass

aleasa leda*carte oferită de editura Leda Edge pentru recenzie.images

 

Descriere oficială:

A venit vremea ca o singură câștigătoare să fie încoronată. Când a fost selecționată să participe la Alegere, America nici nu a visat că o să ajungă atât de aproape de coroană și de inima prințului Maxon. Dar pe măsură ce se apropie sfârșitul competiției, iar amenințările rebelilor care atacă palatul devin tot mai periculoase, America își dă seama cât poate să piardă și cât de mult trebuie să lupte pentru viitorul pe care și-l dorește.

Recenzie:

De când am terminat primul volum, abia așteptam să citesc ultima carte, bine, pe atunci nu știam că autoarea va mai continua seria, dar să trecem peste asta, acum că am ajuns la așa zis ultimul volum din acest ciclu.

Cred că, cu toții am așteptat cu sufletul la gură și ne-am întrebat „oare pe cine va alege America?” . Știu că prințul ar trebui să aleagă dar totuși, după cele două volume citite, cred că, cu toții eram mai curioși, care dintre cei doi băieți va fi alegerea Americăi.aleasa

Dacă în al doilea volum erau șase fete, acum au rămas doar patru iar miza devine tot mai mare, dar chiar dacă sunt adversari și uneori mai joacă și murdar, într-un final tot reușesc să devine prietene și să țină una la cealaltă.

Chiar dacă viața amoroasă a Americăi este un dezastru total, observăm o evoluție a personajului. Devine mult mai calculată, nu mai este adolescenta naivă care a intrat în competiție. Acum vrea să facă ce este corect, să învețe, însă tatăl lui Maxon, regele o vrea afară din competiție cu orice preț așa că, chiar dacă uneori pare decisă și că în sfârșit știe ce vrea, tot mai are momente când ar vrea să lase totul și să fugă.aleasa 2

Observăm și o evoluție la cei doi băieți. Maxon, care este în continuare „too good to be true”, dar devine mai matur, mai sigur pe sine și acum știe sigur că vrea să fie rege, să aducă o schimbare în sistem. Competiția îl epuizează psihic și vrea doar să se termine, dar cu America tot indecisă, el se apropie din ce în ce mai multe de o altă concurentă, pe care, chiar dacă nu o iubește,  știe că va fi o regină și o soție bună.

Aspen, tot își duce zilele la palat, ca garda regală. Însă nici el nu mai este băiatul care a devenit soldat, doar ca să fie mai aproape de America și să o recucerească, dar jocul nu mai e doar un simplu joc, începe să-și ia în serios meseria și chiar să-i placă ceea ce face.

Chiar dacă, la un moment dat, intuim cum se va sfârși totul, se întâmplă ceva care ne va da toate teoriile noastre peste cap și doar ne face să ne întrebăm, „acum ce se va întâmpla?„aleasa3

Ziceam în recenzia la Elita că vreau să aflu mai multe lucruri despre Rebeli, ei bine, să zicem că am aflat informații noi dar tot consider că nu a fost de ajuns. Aflăm motivele lor, îi înțelegem mai bine atitudinea lor și de ce fac tot ceea ce fac dar totusi, cred că autoarea ar fi putut să ne dea mult mai mult, să mai dezvolte acest fir pentru că avea mare potențial, însă cred ca a rezolvat totul mult prea rapid. Dar trecând peste asta, mi-a plăcut foarte mult acest ultim volum, spun ultim pentru că eu consider ultimul volum al acestui ciclu, continuarea, este începutul unei alt ciclu, cel puțin, pentru mine. Dar să ne întoarcem la finalul poveștii, în sfârșit America,pardon, Maxon și-a ales mireasa și regina și este nimeni alta decât……..ei, credeați că vă zic? Nup, trebuie să cititi cartea ca să aflați.

O poveste romantică, cu elemente distopice, un basm contemporan, plină de aventuri, despre fiorul primei iubiri, despre maturizare și acceptare, seria Alegerea, îmbină toate aceste aspecte și face să credem din nou în fraza ”fericiți până la adânci bătrâneți”.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu românesc: Aleasa (Alegerea #3)
Titlu original: The One (The Selection #3)
Autor: Kiera Cass
Editura: Leda Edge
Pagini: 352

2 gânduri despre „Recenzie: Aleasa de Kiera Cass

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s