Publicat în Editura Trei, recenzie, Uncategorized

Recenzie: Endgame, Jocul final: Cheia cerului de James Frey și Nils Johnson-Shelton

Endgame, Jocul final: Cheia cerului, volumul doi din trilogia Endgame de James Frey și Nils Johnson-Shelton

endgame*carte oferită de editura Trei pentru recenzie.logo

Descriere oficială:

Regatul Aksum, Etiopia
Hilal ibn Isa al-Salt a supravieţuit la limită unui atac care l-a lăsat desfigurat. Dar trăieşte şi ştie ceva ce Jucătorii ceilalţi nu ştiu: keplerii au intervenit în desfăşurarea Jocului.
Şi n-ar fi trebuit să facă asta.

Londra, Anglia
Sarah Alopay a găsit prima cheie. Şi – împreună cu Jago – câştigă.
Dar găsirea Cheii Pământului a însemnat un preţ prea mare pentru Sarah.
Nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut.

Cheia Cerului – oriunde şi orice ar fi ea – este următoarea.
Şi toţi cei nouă Jucători nu se vor da în lături de la nimic ca s-o găsească.

Jocul Final e aici.

Recenzie:

Primul volum din trilogie mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut foarte captivantă, și a devenit rapid un „guilty pleasure” pentru mine.

S-au întâmplat o grămada de lucruri în prima carte, am făcut cunoștință cu personajele, a început Jocul final și am aflat cine stau în spatele tuturor lucrurilor, dar jocul nu s-a terminat încă, doar acum a început. Au rămas 9 jucători, care sunt în cursă pentru găsirea cheilor, eliminarea adversarilor și cel mai important, fiecare vrea să căștige cu orice preț.endgame2

Punctul forte al cărții mi s-au părut momentele de acțiune. În multe alte cărți citim despre personaje personaje cu abilități ieșite din comun, războinici neînfricați, dar când vine vorba de luptă, mereu fac lucruri prostești și cumva, nu transmit acea putere descrisă. Însă aici, nu s-a pus problema asta. Jucătorii noștri folosesc abilitățile lor și în lupte și ne servesc momente de acțiune pe cinste.

După evenimentele petrecute în primul volum, lumea a aflat de Joc, așa că CIA-ul vrea cu orice preț să captureze jucătorii pentru propriile lor scopuri, așa că primim multe momente care cu siguranță nu ne vor plictisi.

Acești 9 jucători, sunt cei mai inteligenți oameni de pe întreaga planetă dar și cei mai cruzi, omoară pe oricine cu sânge rece, doar pentru asta s-au antrenat întreaga viață. Bine, unii mai au și un gram de bunătate în ei, dar ca să câștige jocul, fac ce trebuie să facă.

Sarah și Jago rămân în continuare personajele mele favorite. Fac o echipă pe cinste, se completează reciproc și desigur, există ceva mai mult decât camaraderie între ei, și acest lucru face și mai interesantă situația deoarece doar o singură persoană poate câștiga Jocul.endgame1

Chiar dacă toți jucătorii sunt oarecum cruzi și răi, avem desigur și un personaj care este „răul suprem”, jucătorul temut, An. Cred că mulți îl detestă însă eu nu. El joacă singur, fără prieteni, fără famile, fără o echipă care să-l ajute, dar, cu toate acestea, are foarte multe șanse să câștige.

Călătorim pe întreg globul împreună cu jucătorii noștri, și nu ne plictisim nicio clipă. Intrăm în capul fiecărui  jucător deoarece fiecare capitol este dedicat unui personaj în parte, dar și a unor personaje care cu sau fără voia lor, au intrat în această cursă mortală.

Finalul volumului ne aduce desigur multe întrebări, unii jucătorii au pierdut lupta iar cei rămași în picioare, încep să piardă încrederea în Joc, mai ales acum când Creatorii au făcut un pas foarte crud, care este împotriva regulamentului.

Nu cred că pot să spun ceva negativ despre acest volum, este o continuare la fel de alertă precum primul volum, și foarte bine pus la punct. Cei care au îndrăgit primul volum, cu siguranță vor iubi și pe aceasta.

Punctaj: 5/5

Date:
Titlu românesc: Endgaem, Jocul final: Cheia cerului
Titlu original: Endgame; Sky Key
Autor: James Frey și Nils Johnson-Shelton
Editura: Trei
Pagini: 504
Reclame
Publicat în Distopii, leda edge, recenzie, Uncategorized

Recenzie: Aleasa de Kiera Cass

Aleasa, volumul 3 din seria Alegerea de Kiera Cass

aleasa leda*carte oferită de editura Leda Edge pentru recenzie.images

 

Descriere oficială:

A venit vremea ca o singură câștigătoare să fie încoronată. Când a fost selecționată să participe la Alegere, America nici nu a visat că o să ajungă atât de aproape de coroană și de inima prințului Maxon. Dar pe măsură ce se apropie sfârșitul competiției, iar amenințările rebelilor care atacă palatul devin tot mai periculoase, America își dă seama cât poate să piardă și cât de mult trebuie să lupte pentru viitorul pe care și-l dorește.

Recenzie:

De când am terminat primul volum, abia așteptam să citesc ultima carte, bine, pe atunci nu știam că autoarea va mai continua seria, dar să trecem peste asta, acum că am ajuns la așa zis ultimul volum din acest ciclu.

Cred că, cu toții am așteptat cu sufletul la gură și ne-am întrebat „oare pe cine va alege America?” . Știu că prințul ar trebui să aleagă dar totuși, după cele două volume citite, cred că, cu toții eram mai curioși, care dintre cei doi băieți va fi alegerea Americăi.aleasa

Dacă în al doilea volum erau șase fete, acum au rămas doar patru iar miza devine tot mai mare, dar chiar dacă sunt adversari și uneori mai joacă și murdar, într-un final tot reușesc să devine prietene și să țină una la cealaltă.

Chiar dacă viața amoroasă a Americăi este un dezastru total, observăm o evoluție a personajului. Devine mult mai calculată, nu mai este adolescenta naivă care a intrat în competiție. Acum vrea să facă ce este corect, să învețe, însă tatăl lui Maxon, regele o vrea afară din competiție cu orice preț așa că, chiar dacă uneori pare decisă și că în sfârșit știe ce vrea, tot mai are momente când ar vrea să lase totul și să fugă.aleasa 2

Observăm și o evoluție la cei doi băieți. Maxon, care este în continuare „too good to be true”, dar devine mai matur, mai sigur pe sine și acum știe sigur că vrea să fie rege, să aducă o schimbare în sistem. Competiția îl epuizează psihic și vrea doar să se termine, dar cu America tot indecisă, el se apropie din ce în ce mai multe de o altă concurentă, pe care, chiar dacă nu o iubește,  știe că va fi o regină și o soție bună.

Aspen, tot își duce zilele la palat, ca garda regală. Însă nici el nu mai este băiatul care a devenit soldat, doar ca să fie mai aproape de America și să o recucerească, dar jocul nu mai e doar un simplu joc, începe să-și ia în serios meseria și chiar să-i placă ceea ce face.

Chiar dacă, la un moment dat, intuim cum se va sfârși totul, se întâmplă ceva care ne va da toate teoriile noastre peste cap și doar ne face să ne întrebăm, „acum ce se va întâmpla?„aleasa3

Ziceam în recenzia la Elita că vreau să aflu mai multe lucruri despre Rebeli, ei bine, să zicem că am aflat informații noi dar tot consider că nu a fost de ajuns. Aflăm motivele lor, îi înțelegem mai bine atitudinea lor și de ce fac tot ceea ce fac dar totusi, cred că autoarea ar fi putut să ne dea mult mai mult, să mai dezvolte acest fir pentru că avea mare potențial, însă cred ca a rezolvat totul mult prea rapid. Dar trecând peste asta, mi-a plăcut foarte mult acest ultim volum, spun ultim pentru că eu consider ultimul volum al acestui ciclu, continuarea, este începutul unei alt ciclu, cel puțin, pentru mine. Dar să ne întoarcem la finalul poveștii, în sfârșit America,pardon, Maxon și-a ales mireasa și regina și este nimeni alta decât……..ei, credeați că vă zic? Nup, trebuie să cititi cartea ca să aflați.

O poveste romantică, cu elemente distopice, un basm contemporan, plină de aventuri, despre fiorul primei iubiri, despre maturizare și acceptare, seria Alegerea, îmbină toate aceste aspecte și face să credem din nou în fraza ”fericiți până la adânci bătrâneți”.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu românesc: Aleasa (Alegerea #3)
Titlu original: The One (The Selection #3)
Autor: Kiera Cass
Editura: Leda Edge
Pagini: 352
Publicat în Distopii, leda, leda edge, recenzie, Uncategorized

Recenzie: Elita de Kiera Cass

Elita, al doilea volum din seria Alegerea de Kiera Cass

elita*carte oferită de editura Leda Edge pentru recenzie.

Descriere oficială:

Alegerea a început cu 35 de fete. Acum, grupul s-a restrâns la şase – Elita, iar competiția pentru a câştiga dragostea prințului Maxon este mai aprigă ca niciodată. Cu cât se apropie America de inima prințului, cu atât mai mult se luptă să descopere ce este cu-adevărat în sufletul ei. Fiecare moment petrecut în compania lui Maxon este ca o poveste frumoasă, plină de romantism răscolitor. Însă de câte ori îşi vede prima dragoste, pe Aspen, este din nou atrasă irezistibil de dorința de a trăi alături de el viața pe care o plănuiseră împreună. În vreme ce ea este sfâșiată între două promisiuni de viitor foarte diferite, restul Elitei va ști exact ce-și dorește, iar America va fi la un pas de a pierde ocazia alegerii. Pe fondul dificilei decizii, rebelii violenți sunt tot mai hotărâți să dea jos monarhia, iar planurile lor pot distruge și ultima șansă a Americii de a se bucura de un final fericit.

Recenzie:

Deși nu sunt fană a emisiunilor gen „Burlacul” , primul volum din seria Alegerea mi-a plăcut foarte mult și așteptam cu nerăbdare să aflu ce se va întâmpla cu ultimele 6 fete rămase în concurs, numiți, Elita. Aveam o presimțire că fetele vor trebui să bată o cale lunga până ca una dintre ele să ajungă regină, și să câștige inima lui Maxon.

Chiar dacă, în primul volum, Maxon părea foarte atașat de America, ea este în continuare indecisă deoarece simte că o parte din ea încă îi aparține lui Aspen, dar cu cât are nevoie de mai mult timp, Maxon pare că se îndepărteze de ea.elit

În primul volum, totul părea doar un concurs inofensiv, însă acum, cu doar șase fete rămase, America trebuie să realizeze că celelalte fete vor face totul și vor recurge la orice ca să câștige coroana.

Dintre cei doi băieți, favoritul meu era Maxon, cel puțin în primul volum, Aspen m-a enervat la maxim, însă acum, observăm un upgrade foarte mare la el și chiar am început să-l simpatizez. El este în continuare la palat, în rolul de soldat și desigur, să recucerească inima Americăi, oricum, fără el prin preajmă, triunghiul amoros nu avea nici o noimă, și toată povestea s-ar fi terminat cu un singur volum.

V-am mai zis cât de mult detest triunghiurile amoroase? Și nu mă refer doar la triunghiul din această serie, vorbesc așa în general, nu-mi amintesc să-mi fi plăcut vreun triunghi amoros până acum….șiii, iar am început să bat câmpii așa că hai să ne întoarcem la oile noastre sau mai degrabă la porumbeii noștri îndrăgostiți.elit2

M-a iritat foarte tare indecizia Americăi, ba vrea să fie cu Maxon, ba cu Aspen. Când credeam că este pe cale să aleagă, în capitolul următor își schimba părerea și tot așa, la un moment dat îmi venea să-i strig ”alege odată, femeie”

Din cauza lipsei de acțiune propriu zisă, autoarea a încercat să compeneze cu descrieri detaliate a palatului, a petrecerilor organizate și mai ales a sentimentelor interioare prin care personajele noastre trec. Acum că fetele s-au împuținat, reușim să le cunoaștem pe fiecare în parte, nu mai sunt doar niște jucătoare anonime, pe lângă nume, am primit personalități și caractere și pot să spun că Marlee mi-a plăcut cel mai mult dintre fete, cu firea ei blândă și prietenoasă, ea și America au devenit foarte bune prietene.

Unul dintre lucrurile de care eram foarte curioasă după ce am citit primul volum, au fost rebelii. Știm deja că rebelii din nord doar distrug și produc zarvă, dar rebelii din sud sunt mult mai periculoși, și sunt dispuși să ucidă, doar ca să-și atingă scopul.  Acum aflăm puțin mai multe lucruri despre ei însă toate informațiile noi care ne dă acest volum, nu găsim răspunsuri la întrebările noastre, ba mai mult, avem și mai multe întrebări. Eu sunt foarte curioasă ce se întâmplă dincolo de zidurile castelului, de ce rebelii nordici și sudici sunt atât de diferiți, de ce atacurile celor nordici sunt distructive dar niciodată letale, care e scopul lor?elit1

Chiar dacă nu avem parte de prea multă acțiune, mi-a plăcut destul de mult acest volum, avem parte de mai multă dramă și după părerea mea, acest volum este mult mai detaliat și am observat o evoluție față de precedentul. Sinceră să fiu, mi-a fost puțin teamă ca acest volum va evolua în jos și va strica întreaga serie însă mă bucur că nu a fost așa. Aștept cu nerăbdare următorul volum în care sper, că voi primi răspuns la toate întrebările mele și în care în sfârșit, aflăm cine este aleasa.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu românesc: Elita (Alegerea #2)
Titlu original: The Elite (The selection #2)
Autor: Kiera Cass
Editura: Leda Edge
Pagini: 352