Noutăți la editura Herg Benet

Știați că editura Herg Benet a început să publice și cărți de autori străini? Luna această au apărut primele două cărți care îmi fac tare mult cu ochiul.

Acest cântec neîmblânzit de Victoria Schwabherg1

Prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity”

Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Anomalii de Colette Freedman, Sadie Turnerherg2

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

Anunțuri

Noutăți la editura Litera

Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly

litera1

Newyorkeza Caroline Ferriday este ocupată până peste cap cu postul de la consulatul francez și cu o nouă iubire la orizont. Dar lumea ei se schimbă dramatic atunci când armata lui Hitler invadează Polonia în septembrie 1939 vizând cucerirea Franței.
Peste ocean, Kasia Kuzmerick, o adolescentă poloneză, simte cum viața lipsită de griji pe care o duce e pe cale să se sfârșească pe măsură ce e tot mai ocupată cu rolul ei de curier pentru mișcarea de rezistență.

Într-o atmosferă tensionată de supraveghere și suspiciune, un pas greșit poate avea consecințe grave.
Pentru tânăra și ambițioasa doctoriță germană Herta Oberheuser, un anunț de angajare ca medic guvernamental pare biletul de evadare dintr-o viață pustie și șansa nesperată de a-și practica profesia. Însă ea se trezește prinsă ca într-o capcană pe un tărâm plin de secrete și dominat de bărbați.

Destinele acestor trei femei se intersectează după ce Kasia este trimisă la Ravensbrück, faimosul lagăr de concentrare nazist pentru femei. Vor reuși Caroline și Kasia să le facă dreptate acelora pe care istoria i-a uitat?

Carol de Patricia Highsmith

litera2

O întâlnire întâmplătoare între două femei singure, de condiții diferite, duce la o poveste de dragoste pasională în acest roman-cult scris de Patricia Highsmith. Therese, o tânără vânzătoare într-un mare magazin, care visează la o viață mai bună, și Carol, o femeie înstărită aflată în mijlocul unui divorț amar, abandonează rutina apăsătoare de zi cu zi, alegând libertatea de a călători și dragostea neconvențională. Dar fericirea nou descoperită este spulberată atunci când Carol este obligată să aleagă între fetița ei și noua sa iubită…

Albastru de safir de Kerstin Gier, volumul doi din trilogia Culorile dragostei – reeditare cu coperta broșată

litera3

Să te îndrăgostești în trecut nu este, poate, cea mai fericită idee. Gwendolyn tocmai a descoperit că a moștenit de la familia ei capacitatea de a călători în timp. În Londra secolelor trecute, ea și Gideon au tot felul de probleme, cum ar fi: să salveze lumea sau… să învețe cum se dansează menuet. Două lucruri nu tocmai ușoare.) În vreme ce atitudinea lui Gideon devine tot mai bizară, Gwendolyn se simte din ce în ce mai tulburată, până când misterul i se dezvăluie cutremurător de dureros, iar lucrurile se complică și mai tare…

Noutăți la editura Leda Edge

Tocmai au ajuns de la tipar cele doua cărți care cu siguranță au fost așteptate de mulți dintre noi. Și mă întunec de Kiersten White și Întoarcerea de Jennifer L. Armentrout pot fi comandate.

Și mă întunec, primul volum din Saga cuceritorului de Kiersten White

leda1

Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.

Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.

Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.

Întoarcerea, primul volum din seria Titanii de Jennifer L.Armentrout

leda2

ACȚIUNE NON-STOP ȘI O POVESTE DE DRAGOSTE INCANDESCENTĂ

A trecut un an de când Seth a încheiat o înțelegere cu zeii prin care își punea viața în slujba lor. Acum, Apollo are o misiune pentru el: Seth trebuie să protejeze o fată frumoasă și îndrăzneață, dar de care nu se poate atinge. Iar această nouă sarcină ar putea fi cea mai solicitantă provocare de care a avut vreodată Seth parte.

Josie habar nu are ce vrea de la ea acest tip nebun și sexy, dar odată cu sosirea lui, toată viața ei este data peste cap. Fie că Josie începe să-și piardă mințile, fie că o pândește un coșmar născut din antica mitologie.

Josie nu se poate decide care este cel mai mare pericol: un titan furios care caută răzbunare sau misteriosul Seth cel cu ochii aurii- și atracția intense care mocnește între ei…

Noutăți la editura Trei

Lumea de apoi de Susan Ee

trei 1

Al doilea volum al trilogiei Penryn și Sfârțitul lumii

În continuarea thrillerului fantasy Îngeri căzuţi, supravieţuitorii apocalipsei îngerilor încearcă să refacă din bucăţi o lume sfâşiată.
Penryn rătăceşte pe străzile din San Francisco în căutarea surorii sale Paige, care a fost răpită. Dar de ce străzile sunt pustii? Unde e toată lumea?
Căutarea o conduce direct la planurile secrete ale îngerilor: le ghiceşte motivele şi proporţiile înfiorătoare ale acţiunilor pe care sunt gata să le întreprindă.
În timpul acesta, Raffe îşi caută aripile. Fără ele nu se poate alătura îngerilor şi nu-şi poate ocupa locul care i se cuvine, acela de lider. Când va trebui să aleagă între a-şi recupera aripile şi a o ajuta pe Penryn să supravieţuiască, oare ce soluţie va găsi?

Sora pierdută de Flynn Berry

trei2

“Un thriller la fel de alert precum Fata din tren și Fata dispărută. Vocea lui Flynn Berry este foarte puternică.” – The New York Times Book Review

Când Nora se duce să-și viziteze sora, trăiește cel mai cumplit coșmar: Rachel a fost ucisă cu brutalitate.
Îngrozită și dezorientată, Nora își dă seama că nu mai poate reveni la viața ei. Nu are încredere că poliția îl va găsi pe ucigașul surorii sale, așa că începe o investigație pe cont propriu. Dar pe măsură ce frica pe care o simte se transformă în obsesie, și ea devine o altă persoană, descoperind totodată o serie de secrete despre sora ei pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată.

Sezonul accidentelor de Moira Fowley-Doyle

trei3

Fiecare secret e un accident care așteaptă să se întâmple

E sezonul accidentelor, în fiecare an în aceeaşi perioadă.
Se rup oase, se sfâşie pielea, încep să apară vânătăi.

Sezonul accidentelor a făcut dintotdeauna parte din viaţa Carei, o adolescentă în vârstă de şaptesprezece ani: o lună a tragediilor şi rănilor misterioase, care aruncă o umbră constantă asupra Carei şi a familiei sale.

Anul acesta, în sezonul accidentelor nu se va lăsa doar cu oase rupte. Pentru că acum Cara începe să şi pună o serie de întrebări – şi toate secretele familiei sale vor ieşi la iveală.

Ameţitor, devastator, întunecat şi intens – sezonul accidentelor a sosit.

Monstrul de Walter Dean Myerstrei4

„Monstrul” – așa îl numește procurorul pe Steve Harmon, un adolescent în vârstă de 16 ani, acuzat că a fost complice la un jaf într-o drogherie, soldat cu omor deosebit de grav.
Dar oare a fost Steve cu adevărat cel care le-a dat cale liberă făptașilor sau pur și simplu s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit?

În timp ce așteaptă în sala de judecată, Steve, care visează să ajungă regizor, imaginează evenimentele sub forma unui scenariu de film, presărat cu însemnări de jurnal. Astfel, cititorul devine atât jurat, cât și martor în procesul care va decide soarta adolescentului.
Romanul inovator al lui Walter Dean Myers arată cum o singură decizie ne poate schimba viața pentru totdeauna.