Noutăţi la editura Corint

Vrăjitorul din Oz

Vrajitorul_din_OZ_mic

Ziaristul şi scriitorul american Frank L. Baum (1856-1919) este autorul fru­moasei poveşti a aventurilor micuţei Dorothy în Ţara lui Oz. Împărţită în patru ţinuturi diferit colorate, cu capitala în Oraşul Smaraldelor, ţara marelui vrăjitor este plină de lucruri minunate, dar şi de primejdii, pe care le înfruntă, împre­ună, eroii cărţii. Dorothy, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea, Leul cel Fricos şi, nu în ultimul rând, căţeluşul Toto trec prin tot felul de încercări pentru a ajunge la Vrăjitorul din Oz — cel care le poate, cred ei, îndeplini dorinţele. În cele din urmă, dovedindu-şi isteţimea, mărinimia şi curajul, fiecare dintre ei îşi trans­formă dorinţele în realitate.

Ben-Hur. O poveste despre Hristos

Ben-Hur_mic

„Unul dintre cele mai populare romane americane ale tuturor timpurilor, Ben-Hur readuce în atenţie opresiva ocupaţie romană a vechii Palestine şi apariţia creştinismului. Saga călătoriei spirituale a lui Ben-Hur de la sclavie la răzbunare şi până la izbăvire este o aventură istorică, dar şi o poveste plină de forţă a trezirii religioase a unui om. […]

După cum scria Blake Allmendinger, criticul care a prefaţat cea mai recentă ediţie a acestui roman, «Ben-Hur rezistă de mai bine de o sută de ani pentru că oferă fiecăruia câte ceva. Povestea evreului Ben-Hur, conflictul său cu războinicul roman Messala şi convertirea lui la creştinism la piciorul crucii combină aventura, sentimentalismul, spectacolul atletic şi devoţiunea religioasă.»” Lidia Grădinaru

Operaţiunea Anthropoid. Povestea asasinării lui Heydrich

Operatiunea_Anthropoid_mic

Premiul Goncourt pentru roman de debut 2010

Operaţiunea Anthropoid este un roman istoric postmodern despre asasinarea lui Reinhard Heydrich, supranumit „Călăul din Praga”. Veţi urmări cu sufletul la gură aventura lui Jozef Gabčík şi Jan Kubiš, de la evadarea lor dramatică din Cehoslovacia ocupată de nazişti până la atacul fatal care îl va răpune pe Reinhard Heydrich şi care va duce, în cele din urmă, şi la moartea lor violentă, în cripta unei biserici din Praga. O carte în egală măsură despre trecut şi despre felul în care se poate scrie despre trecut, romanul lui Laurent Binet reprezintă o întrepătrundere magistrală de memorii, actualitate şi imaginaţie narativă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s