Jumătatea rea de Sally Green la editura Trei

Din 15 aprilie ne vom putea bucura de Jumătatea rea de Sally Green la editura Trei.

923521_305847832903125_438780181_n

JUMĂTATEA REA, primul volum al unei trilogii, este un thriller supranatural, o poveste despre înstrăinare, despre voinţa de a supravieţui a unui băiat căruia nu i se dă nici o şansă.

În zilele noastre, în Anglia, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii albi, care sunt buni; Vrăjitorii negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru.

Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor – iar dacă va greşi va muri.

Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat.

Mai multe detalii găsiţi aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s