Recenzie: Sub aceeaşi stea de John Green

Sub aceeasi stea de John Green

2542.jpg.pagespeed.ce.qotjJC8UGo* Carte oferită de editura Trei pentru recenzie. Mulţumesc.

Descriere:
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală”.

Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Recenzie:

Mi-e puţin greu să încep această recenzie. Adică este întotdeauna greu să scrii ceva despre o carte care a stors lacrimile din majoritatea cititorilor.
Însă trebuie să vă spun că eu nu am reuşit să plâng la această carte, chiar eram pregătită, aveam şerveţelul la îndemână dar nimic, nici măcar o singură lacrimă.
Dar cartea mi-a plăcut, iar finalul a fost chiar una pe care nu o voi uite prea repede.
Hazel a fost un personaj puternic şi era imposibil să nu mă ataşez de ea. La fel şi Gus, a fost amuzant şi atent. Chiar speram ca cumva el şi Hazel să rămâna împreună.
Mi-au plăcut dialogurile dintre Hazel şi Augustus. Băiatul ăla ştia întotdeauna cum să răspundă la o întrebare.images (1)-tile
Acţiunea mi s-a părut uneori prea lentă, alteori prea rapidă şi de ce tatăl lui Hazel plângea într-una? de fiecare dată când Hazel făcea referire la tatăl ei, el tot plângea. Mi s-a părut puţin enervant acest lucru, adică, înţeleg că fata are cancer,poate să moară dar totuşi, pentru mine a fost prea mult.
Finalul mi-a plăcut cel mai mult (nu vă uitaţi urât). M-am plictisit de cărţile cu happy end-uri siropoase şi chiar căutam o carte realistă.
Două personaje a căror iubire a fost scris în stele însă universul face tot posibilul să-i despartă.
Vreţi o carte care să vă trezească la realitate? Să vă zguduie din visurile voastre şi să va facă să cadeţi de pe norişorul pufos? da? foarte bine. Lectură plăcută!

Citat:
„Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe.”

Ce mi-a plăcut: povestea, Hazel, Augustus, finalul, citatele foarte emoţionante
Ce nu mi-a plăcut: tatal lui Hazel (e prea sensibil) şi cred că Hazel are nevoie de un tată puternic nu de unul plângăcios.

Punctaj 4/5

Titlu: Sub aceeaşi stea
Titlu original: The fault in our stars
Autor: John Green
Editura: Trei
Pagini: 312
Traducere: Shauki Al-Gareeb
Comandă aici.
Coperta originală:
Anunțuri

6 gânduri despre „Recenzie: Sub aceeaşi stea de John Green

  1. Suntem in aceiasi barca aici. Am avut de asemeni asteptari prea mari de la carte, asteptari inspirate de laudele celorlalti la adresa cartii. Finalul a reprezentat cel mai epic moment al integului roman, cred ca l-as fi dat uitari daca ar fi avut alt sfarsit. Cancer si happy-end? Mult prea exagerat.
    Cat despre tatal ei, ei bine, aici nu prea sunt de acord, cand iti vezi copilul luptand pentru a mai trai cateva zile, iar tu, ca parinte nu poti sa schimbi cu nimic acest lucru si nu poti sa-i iei din durere, atunci deja cedezi nervos, e pre mult, dar ma gandesc ca intr-un fel a fost bine pentru Hazel, asa a fost fortata de circumstante sa se pastreze ea mai puternica.
    Tocmai am facut si eu o recenzie a acestei carti, am incercat sa fiu mai blanda si mai obiectiva. Mi-ar placea daca te-ai uita putin peste ea 🙂

    1. Mi-a plăcut recenzia, nu am ştiut de blogul tău pana acum dar cu siguranţă o să-l mai vizitez.
      Poate ai dreptate în legatură cu tatăl ei însă mie îmi plac persoanele mai puternice care se ţin macar de dragul copiilor ca ei să nu se simtă prost şi disperat, ştiind că plâng din cauza lor. Eu m-as simţi rău dacă aş ştii că părinţii mei suferă din cauza mea, chiar dacă ştiu că nu e vina mea dar totuşi…

  2. Aceasta nu este o pipa, ci desenul unei pipe.
    Faptul ca tatal lui Hazel era cel mai sensibil ca sa spun asa, nu m-a prea mirat. Adica cel putin in micul meu univers,mamele sunt cele puternice in situatiile de criza gen boli.

  3. Și eu am avut așteptari prea mari după toate recenziile pozitive pe care le-a primit cartea. Nu pot să spun că mi-a displăcut, pentru că a fost o carte bună, însă mi-aș fi dorit să nu știu nimic despre ea pentru că poate aș fi perceput-o altfel…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s