Retrospectiva anului 2013

Şi iată am ajuns din nou aici, de data asta ne luăm rămas bun de anul 2013. Încă nu pot să cred cât de repede a trecut acest an. Din păcate nu am citit atât de multe cărţi precum aş fi vrut, 32 de carti am citit, mi-am propus 50 dar nah, asta e, mă bucur că am reuşit să citesc 32 la cât de stresantă şi grea a fost anul asta pentru mine.
Din păcate nu am fost prea activă pe blog lunile astea şi îmi cer scuze pentru asta, nu a fost cel mai bun an pentru mine, să speram că 2014 va fi cât de cât mai bun.
Dar cum a fost anul 2013 în materie de cărţi?
Eu zic ca a fost foarte bine, la noi în ţară au aparut foarte multe cărţi frumoase şi sper ca şi anul ce urmeaza să fie la fel.
Acum să vedem o retrospectivă a cărţilor citite de mine în anul 2013.

Cea mai proastă cartea citită în 2013:

descărcare
Ember – Madison Daniel
De ce? Simplu, este stupidă, cu personaje stupide, cu o acţiune stupidă, mi-am pierdut nişte neuroni citind-o.

Cea mai urâtă copertă din 2013:

descărcare (1)
Becoming Bryn – Angela Carling
De ce? E prea simplă, nu prea reflectă povestea iar picioarele alea sunt ciudate.

Ce mai mare dezamăgire din 2013:

descărcare (2)
Once Upon A Time: Reawakened – Odette Beane
De ce? Îmi place serialul şi aveam aşteptări mari de la cartea asta şi m-am dezamăgit, personajele nu au o descriere amplă iar părţile narate de Albă ca Zăpada sunt plictisitoare.

Cea mai mare surpriză plăcută:

descărcare (3)
Niciodată împreună? – J.A Redmerski
De ce? Am crezut că este o carte tipică în care personajele sunt în călduri mai tot timpul, dar vedeţi că nu, cartea este foarte interesantă, povestea este foarte bine creată, la fel şi personajele.

Cea mai frumoasă copertă din 2013:

descărcare (4)
Circul nopţii – Erin Morgenstern
De ce? Doar uitaţi-vă la copertă, este dark şi creepy, te face să vrei să citeşti cartea.

Cel mai bun cuplu din 2013:

descărcare (5)
Ian şi Wanda din Gazda – Stephenie Meyer
De ce? Simplu, sunt adorabili împreună.

Cel mai bun protagonist din 2013:

descărcare (6)
Raffe din  Angelfall – Susan Ee
De ce? Are toate calităţile ce ar trebui să aibă un protagonist, e protector faţă de Penryn, e puternic şi este un înger al apocalipsei.

Cea mai bună protagonistă din 2013:

descărcare (6)
Penryn din  Angelfall – Susan Ee
De ce? E badass, curajoasa, ar face orice ca să-şi salveze sora, nu se plânge de nimic.

Cel mai bun triunghi amoros din 2013:

descărcare (7)
Jack-Schuyler-Oliver din Moştenirea familiei Van Allen de Melissa de la Cruz
De ce? Nici unul nu se comportă penibil, Jack şi Oliver ştie să piardă şi când să se dea la o parte când este necesar.
+ pătratul amoros câştigă cu siguranţă Melanie-Jared-Wanda-Ian din Gazda – Stephenie Meyer

Cel mai bun personaj negativ din 2013:

descărcare (8)
Warner din Spulberă-mă – Tahereh Mafi
De ce: Este cel mai adorabil villain şi consider că îl iubeşte mai mult pe Juliette decât Adam .

Cea mai bună distopie din 2013:

descărcare (6)
Angelfall de Susan Ee
De ce? Este perfectă din toate punctele de vedere, cea mai bună carte cu îngeri citită până acum, lumea distopică este foarte bine creată, personajele se comportă ca atare.

Cea mai bună carte citita in 2013:

descărcare (6)
Angelfall de Susan Ee
De ce? Doar un singur cuvânt, este PERFECTĂ!

Şi la final un TOP 5 al celor mai bune cărţi citite din 2013:

descărcare (4)-horz

5. Circul Nopţii de Erin Morgenstern
4. Gazda de Stephenie Meyer
3. Memoriile unei Gheişe de Arthur Golden
2. Fata dispărută de Gillian Flynn
1. Angelfall de Susan Ee

Şi aş dori să-i dau o menţiune cărţii

descărcare (11)
Fete strălucitoare de Lauren Bekues, este un thriller „strălucit”.

Anunțuri

Alegerea de Kiera Cass din ianuarie la editura Leda

Cine mai aşteaptă această carte înafară de mine? şi cum vă place coperta noastră?

Într-o lume determinată de castele sociale dintr-un viitor distopic,  pentru treizeci şi cinci de fete alegerea viitoarei mirese a prinţului Maxon reprezintă o şansă unică, posibilitatea de a scăpa de viaţa care le-a fost sortită încă de la naştere, de a pătrunde într-o lume a rochiilor elegante şi a bijuteriilor fabuloase, de a locui într-un palat şi de a se lupta pentru inima chipeşului moştenitor al tronului. Dar pentru America Singer, alegerea ei în competiţie se dovedeşte un adevărat coşmar, în ciuda a ceea ce i-ar putea oferi această poziţie – glamour, bogăţie şi putere. Căci, pentru ea, Alegerea înseamnă să renunţe la dragostea tainică pentru Aspen, un băiat dintr-o castă inferioară, să-şi părăsească familia pentru a participa la o luptă acerbă pentru o coroană pe care nu şi-o doreşte şi să locuiască într-un palat ameninţat necontenit de atacuri violente ale rebelilor.

Dar din momentul în care intră în competiţie ─ cu toate ingredientele acesteia: prietenii, gelozii şi, inevitabil, acte de sabotaj ─ şi îl cunoaşte pe Maxon, America începe să fie sfâşiată între iubirea ei pentru Aspen şi atracţia tot mai mare pe care o simte pentru prinţ.

Încet-încet, ajunge să pună sub semnul îndoielii toate planurile pe care şi le făcuse şi  îşi dă seama că s-ar putea ca viaţa la care visase mereu să nu fie nici pe departe la fel de minunată ca viitorul la care nici nu îndrăznise să se gândească.

Cartea are 368 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă este 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Pentru mai multe detalii accesaţi blogul editurii Leda.

Every Day şi Beautiful Bastard vin în 2014 la editura Trei

Editura Trei ne va încânta şi în anul 2014 cu multe noutăţi editoriale.

Every Day de Davin Levithan

1488175_262804940540748_291945668_n

În fiecare zi, un nou trup. În fiecare zi, o nouă viaţă. În fiecare zi, îndrăgostit de aceeaşi fată. Nu au existat niciodată avertismente referitoare la locul unde va fi sau la persoana care va urma. A. s-a obişnuit cu acest lucru, ba chiar şi-a stabilit şi nişte principii după care să trăiască: nu te ataşa niciodată prea mult; evită să fii observat; nu te implica. Toate merg strună până în dimineaţa în care A. se trezeşte în trupul lui Justin şi face cunoştinţă cu prietena lui, Rhiannon. Din acel moment, regulile după care A. trăia nu se mai aplică. Deoarece, în sfârşit, A. şi-a găsit pe cineva cu care vrea să fie – în fiecare clipă, în fiecare zi. Ai putea să iubeşti pe cineva care se schimbă în fiecare zi?

Beautiful Bastard de Christina Lauren

1496672_262975900523652_239345228_n

O stagiară ambiţioasă. Un director perfecţionist. Şi o mulţime de cuvinte grele. Isteaţă, muncitoare şi urmând un Master în Administrarea Afacerilor, Chloe Mills are o singură problemă: şeful ei, Ryan Bennett. Este exigent, direct, egoist – şi complet irezistibil. Un ticălos chipeş. Bennett a revenit în Chicago pentru a se implica serios în extinsa afacere media a familiei lui. Însă nu s-a aşteptat ca persoana care l-a ajutat cât timp a stat în străinătate să fie făptura superbă, inocent de provocatoare – şi total enervantă – pe care acum este nevoit să o vadă în fiecare zi. În ciuda zvonurilor, el nu a fost niciodată adeptul aventurilor la serviciu, dar Chloe e atât de ispititoare, încât e dispus să încalce regulile – sau pur şi simplu să le zdrobească – numai să o poată avea. Peste tot în birou. Pe măsură ce atracţia dintre ei creşte până ajuge la un nivel exploziv, Bennett şi Chloe trebuie să se decidă cât anume sunt dispuşi să piardă pentru a se câştiga unul pe celălalt.

Sursa: Pagina de Facebook Young Fiction Connection