Anna şi sărutul franţuzesc de Stephanie Perkins în curând la Epica

Nu rataţi noua carte marca Epica, Anna şi sărutul franţuzesc de Stephanie Perkins numai din 25 martie.

De la primul la ultimul rând, cartea este pur şi simplu cuceritoare. E amuzantă, plină de suspans, de neprevăzut şi, bineînţeles – în Paris, cel mai romantic    oraş al lumii – de dragoste.

Anna este o americancă exilată la Paris (fireşte că în pofida voinţei sale) pentru ultimul an de liceu. Totul e nou, necunoscut şi potenţial de neînţeles, inclusiv şi mai ales limba, iar ea trebuie să-şi măsoare de două ori toate gesturile, toate cuvintele, confuză şi disperată să nu facă vreo gafă. Singură n-ar reuşi, dar, vorba colegei ei din vecini: „de aceea sunt prieteni pe lume”.

Cu grupul de noi prieteni, totul se schimbă radical. Şi mai ales cu St. Claire – hei, care fată ar rămâne insensibilă la o asemenea combinaţie de însuşiri „extra”: bine-făcut, frumos, inteligent, vorbăreţ şi cu un ucigător simţ al umorului? Cu o singură problemă: „St. Claire e deja luat”, are o iubită. Anna îşi repetă „suntem doar buni prieteni, suntem doar buni prieteni”, dar sentimentele, reciproce, devin de neînlăturat.

Ezitări, îndrăzneli, îndoieli, interpretări greşite, întâmplări vesele şi triste, reacţii-surpriză şi un îndelung amânat sărut – tot arsenalul seducţiei şi tot jocul dragostei, bine dozat şi excelent temporizat. Cum mărturisea o cititoare vrăjită: „E una din acele cărţi pe care le citeşti şi îţi spui: Sper să mi se întâmple şi mie asta! Sper să întâlnesc şi eu pe cineva aşa! Sper să am şi eu prieteni ca aceştia!”

Anunțuri

4 gânduri despre „Anna şi sărutul franţuzesc de Stephanie Perkins în curând la Epica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s