Micutele mincinoase si secretele lor de Sara Shepard incepand din data de 8 mai numai cu revista Bravo

Micutele mincinoase ascund mult mai multe secrete decat te-ai fi asteptat! N-ai vrea sa le afli?

Micutele mincinoase si secretele lor, patru cărţi în ediţie de buzunar distribuite începând din data de 8 mai cu revista Bravo.

Fanii Sarei Shepard, autoare care ocupă locul 1 pe New York Times Bestseller List, se vor putea bucura în curând de o senzaţională carte-bonus la celebra serie Micuţele mincinoase.

Volumul, a cărui ediţie în limba română va purta titlul MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR, a fost recent publicat în Statele Unite (pe data de 3 ianuarie!) şi deja a produs o adevărată senzaţie în rândul tinerilor cititori.

Subiectul este plasat între acţiunea volumului patru (Incredibil) şi cinci (Imoral) din Micuţele mincinoase (un fel de volum 4 ½ ) şi dezvăluie minciunile legate de anumite întâmplări nefericite petrecute în timpul vacanţei de iarnă din penultimul an de liceu al celor patru fete, şi ţinute ascunse până acum.

MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR are însă marea calitate de a putea fi citit deopotrivă şi de cei familiarizaţi cu această serie, dar şi de cei care de-abia acum vor să facă cunoştinţă cu personajele Sarei Shepard. Volumul este compus din patru parţi distincte, ce se citesc ca o serie de micro-romane independente, fiecare relatând câte un secret al uneia dintre cele patru eroine îndrăgite:

Partea 1. Secretul Hannei, distribuită cu revista Bravo din 8 mai 2012

Partea 2. Secretul lui Emily, distribuită cu revista Bravo din 22 mai 2012

Partea 3. Secretul Ariei, distribuită cu revista Bravo din 5 iunie 2012

Partea 4. Secretul lui Spencer, distribuită cu revista Bravo din 19 iunie 2012

Deci, nu rataţi cele patru întâlniri cu Hanna, Emily, Aria şi Spencer, pe care Editura LEDA şi revista Bravo vi le-au rezervat pentru lunile mai şi iunie!

Seria Micuţele mincinoase a devenit o senzaţie internaţională odată cu apariţia romanelor şi a serialului de televiziune, difuzat de ABC Family, iar drepturile de traducere au fost vândute în peste 30 de ţări!

Sursa.

Anunțuri

28 de gânduri despre „Micutele mincinoase si secretele lor de Sara Shepard incepand din data de 8 mai numai cu revista Bravo

    1. Pe net am vzt ca volumele se numesc ”Impecabil” ”Perfect” si ”Incredibil”…?Cartile date de bravo se numesc ”secretul Hannei/Emily/Ariei /Spencer” nu sunt aceleasi?

      1. Primele patru volume publicate de editura Leda din seria sunt Micutele mincinoase, Impecabil, Perfect si Incredibil. In curand va aparea si volumul cinci Imoral. Volumele ce vor aparea cu revista Bravo nu sunt acele volume pe care l-am enumerat mai inainte. Micutele mincinoase si secretele lor este un fel de nuvela a seriei initiale care cuprinde secretele protagonistelor. Aceasta nuvela se citeste dupa volumul patru (Incredibil) a seriei initiale (Micutele mincinoase) dar, pot citi si cei care nu au citit pana acum seria Micutele Mincinoase, deoarece nu contiuna povestea inceputa in seria, ci ne dezvaluie secretele celor patru fete.

  1. Imi plac copertile rau de tot mai ales cea cu Secretul Ariei si abia astept sa le cumpar cu toate ca n-am citit seria principala.

    1. Si mie imi plac ambele serii si urmaresc ambele seriale . La inceput nu mi-a placut deloc Jocul minciunii serialul , dar a devenit mai interesant . De acord cu tine MM e mult mai bun .

      1. Sincer, nu l-am vazut ci daor ama auzit impresii de asta ziceam. Poate daca l-as vedea i-as da o sansa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s